Lansarea oficială a proiectului „Digitalizarea și dezvoltarea Învățământului Profesional Tehnic dual în pedagogie”.
Proiectul oferă sprijin cadrelor didactice din Învățământul Profesional Tehnic și Instituțiile de Educație Timpurie în vederea dezvoltării competențelor digitale, crearea resurselor educaționale deschise (RED), modernizarea și extinderea învățământului profesional tehnic pedagogic prin sistem dual, prin atingerea celor două dimensiuni:
- Sporirea accesului la educație prin digitizarea conținuturilor curriculare în sistemul dual pedagogic din Moldova, la specialitatea „Educație timpurie”;
- Oferirea oportunității de accedere în profesie pe tot parcursul vieții, prin elaborarea planurilor de învățământ prin sistem dual la specialitate „Educație timpurie”.
Astfel, pentru a atinge dimensiunile propuse, deja au fost realizate următoarele activități:
- Crearea planului de acțiuni;
- Achiziționarea parțială a tehnicii elaborarea materialelor promoționale;
- Elaborarea și aprobarea caietului de sarcini pentru crearea primei platforme educaționale destinate sistemului dual pedagogic;
- Desfășurarea unui program de instruiri privind utilizarea platformelor educaționale în procesul de predare-învățare- evaluare în domeniul pedagogic.
În calitate de formabili au fost selectați 42 de educatori din toată Republica Moldova și 32 de cadre didactice de specialitate din cadrul celor 5 colegii partenere: Colegiul ,,Vasile Lupu,, din Orhei; Colegiul ,, Iulia Hașdeu” din Cahul; Colegiul Mihai Eminescu din Soroca; Colegiul „Mihail Ciachir” din Comrat; Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău;
- Diseminarea informațiilor și a bunelor practici privind sistemul dual pedagogic în Germania de către expertul internațional SES Maria Reddig către educabili și cadrele didactice de specialitate din cadrul Colegiului “Alexei Mateevici”. Activitate desfășurată în perioada 17 octombrie- 5 noiembrie 2021.
Participanții la eveniment și-au exprimat încrederea că această inițiativă va avea un impact semnificativ asupra sistemului dual pedagogic din Republica Moldova.
Proiectul va derula pe parcursul anului de învățământ 2021-2022 și este implementat de Colegiul „Alexei Mateevici” în consorțiu cu CNIDE „Clasa Viitorului” cu suportul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în cadrul cooperării germane și co-finanțat de Agenția de Cooperare și Dezvoltare a Elveției (SDC).
Reviews